Dispărută fără urme. Блейк Пирс

Чтение книги онлайн.

      Capitolul 1

      Măcar nu se simte putoarea, se gândi agentul special Bill Jeffreys.

      Aplecat în continuare deasupra corpului, nu putea decât să depisteze primele semne de miros. Se întrepătrundea cu aroma proaspătă de pin și ceața curată care se ridica din pârâu – un miros de corp cu care ar fi trebuit demult să se obișnuiască. Dar nu reușise niciodată.

      Corpul nud al femeii fusese aranjat cu grijă pe un bolovan masiv la marginea pârâului. Stătea în fund, sprijinită de un alt bolovan, cu picioarele întinse și crăcănate, mâinile pe lângă corp. O curbură ciudată în brațul drept, putea să vadă, sugera un os rupt. Părul buclat era în mod evident o perucă jerpelită, cu nuanțe contrastante de blond. Un zâmbet roz fusese desenat cu ruj peste gură.

      Arma crimei încă mai era strânsă în jurul gâtului; fusese sugrumată cu o panglică roz. La picioare, pe piatra din fața ei, era pus un trandafir roșu artificial.

      Bill încercă să ridice delicat mâna stângă. Nu se clinti.

      “E încă în rigor mortis,” spuse Bill agentului Spelbren, ghemuindu-se pe partea cealaltă a corpului. “Nu e moartă de mai mult de douăzeci și patru de ore.”

      “Ce are la ochi?” întrebă Spelbren.

      “Cusuți larg deschiși cu ață neagră,” răspunse, fără a se obosi să se uite îndeaproape.

      Spelbren se holbă la el cu neîncredere.

      “Verifică,” spuse Bill.

      Spelbren se uită curios la ochi.

      “Dumnezeule,” murmură încet. Bill observă că Spelbren nu se dădu înapoi dezgustat. Bill aprecie asta. Lucrase cu alți agenți de teren – unii dintre ei chiar veterani experimentați ca Spelbren - care și-ar fi vărsat mațele până acum.

      Bill nu mai lucrase cu el până atunci. Spelbren fusese chemat pentru acest caz de la un birou din Virginia. Fusese ideea lui Spelbren să aducă pe cineva de la Serviciul de Analiză Comportamentală din Quantico. D-asta era Bill acolo.

      Bună mișcare, se gândi Bill.

      Bill observă că Spelbren era mai tânăr decât el cu câțiva ani, dar chiar și-așa, avea o înfățișare tăbăcită, uzată, care îi plăcea.

      “Poartă lentile de contact,” remarcă Spelbren.

      Bill se uită mai atent. Avea dreptate. Un albastru sinistru, artificial, care îl făcu să-și îndepărteze privirea. Era răcoare acolo lângă pârâu în dimineața târzie, dar cu toate astea, ochii se aplatizau în orbite. Avea să fie dificil de depistat momentul exact al morții. Singurul lucru de care Bill era sigur era că undeva în timpul nopții corpul fusese adus acolo și așezat minuțios.

      Auzi o voce în apropiere.

      “Ai dracu’ agenți federali.”

      Bill aruncă o privire spre cei trei polițiști locali care stăteau la câțiva metri distanță. Vorbeau în șoapte imperceptibile acum, așa că Bill înțelese că trebuia să audă precis acele cuvinte. Erau din apropierea Yarnellui și în mod vizibil nu erau încântați de apariția FBI-ului. Se gândeau că s-ar fi descurcat singuri.

      Șeful gărzii forestiere a Mosby State Park fusese de altă părere. Nu era obișnuit cu nimic mai rău decât vandalism, gunoi și pescuit și vânat ilegal, și știa că poliția locală din Yarnell nu era capabilă să se ocupe de situația de față.

      Bill făcu traseul de mai bine de 160 de kilometri cu elicopterul pentru a ajunge la fața locului înainte ca trupul să fie mișcat. Pilotul urmări coordonatele către un petec de pajiște de pe vârful unui deal din apropiere, unde se întâlni cu pădurarul și Spelbern. Pădurarul îi duse cu mașina pentru câțiva kilometri pe un drum de pământ și când se opriră, Bill putu deja să zărească din drum scena crimei. Era la doar o scurtă distanță de la pârâu în jos.

      Polițiștii care stăteau nerăbdători în apropiere cercetaseră deja locul. Bill știa exact ce gândeau. Voiau să spargă singuri cazul; doi agenți FBI erau ultimul lucru pe care voiau să-l vadă.

      Scuze, țăranilor, spuse Bill în gând, dar sunteți depășiți de situație.

      “Șeriful crede că e vorba despre trafic,” spuse Spelbren. “Greșește.”

      “De ce zici asta?” întrebă Bill. Cunoștea răspunsul el însuși, însă voia să aibă o idee despre cum funcționa mintea lui Spelbren.

      “Are în jur de 30 de ani, nu e chiar tânără,” spuse Spelbren. “Vergeturi, deci a avut cel puțin un copil. Nu e genul traficat de obicei.”

      “Ai dreptate,” spuse Bill.

      “Dar ce zici de perucă?”

      Bill clătină din cap.

      “I s-a ras capul,” răspunse el, “așa că pentru orice o fi fost peruca, nu a fost ca să-i schimbe culoarea părului.”

      “Și trandafirul?” întrebă Spelbren. “Un mesaj?”

      Bill îl examină.

      “Floare din material ieftin,” răspunse el. “Genul pe care îl găsești în orice magazin cu prețuri mici. O să căutăm sursa, dar nu o să aflăm nimic.”

      Spelbren îl privi din cap până-n picioare, vădit impresionat.

      Bill se îndoia că orice ar fi găsit i-ar fi ajutat prea mult. Criminalul fusese prea precis, prea metodic. Întreaga scenă fusese aranjată cu un anumit stil bolnăvicios care îi întindea nervii la maxim.

      Văzu cum polițiștii locali СКАЧАТЬ