Название: Cartea Urantia
Автор: Urantia Foundation
Издательство: Ingram
Жанр: Религия: прочее
isbn: 9780942430677
isbn:
37:3.7 (409.4) Lumile Arhanghelilor. Al şaptelea grup de lumi înconjurând Salvingtonul, precum şi sateliţii lor aliaţi, este afectat arhanghelilor. Sfera numărul unu, din totalitatea celor şase sateliţi tributari ai ei, este ocupată de păstrătorii de înregistrare a personalităţii. Acest imens grup de arhivari se ocupă cu menţinerea la zi a înregistrării biografiei fiecărui muritor al timpului începând cu clipa naşterii sale, trecând prin cariera lui universală, până când respectivul părăseşte Salvingtonul pentru a trece la regimul suprauniversal, sau este „şters din registrele existenţei” de ordinul Celor Îmbătrâniţi de Zile.
37:3.8 (409.5) Pe aceste lumi sunt puse în ordine dosarele personalităţii şi garanţiile de identificare sunt clasate şi păstrate pe parcursul perioadei intermediare dintre decesul uman şi ora repersonalizării, reînvierea din morţi.
4. Preaînalţii Asistenţi
37:4.1 (409.6) Preaînalţii Asistenţi sunt un grup de voluntari a căror origine este în afara universului local, pe care conducătorii universului central şi a suprauniversurilor îi trimit în misiune temporarăca reprezentaţi sau observatori. Numărul lor variază constant, însă se ridică întotdeauna la o cifră mare, de ordinul milioanelor.
37:4.2 (409.7) Din timp în timp, noi beneficiem astfel de serviciul şi de ajutorul fiinţelor originare ale Paradisului, cum ar fi Desăvârşitorii Înţelepciunii, Consilierii Divini, Cenzorii Universali, Spiritele Inspirate ale Trinităţii, Fiii Trinitizaţi, Mesagerii Solitari, supernafimii, seconafimii, terţiafimii şi alte slujitori binevoitori. Ei locuiesc pe lângă noi pentru a ajuta personalităţile noastre native în efortul lor de a aduce întregul Nebadon în armonie mai completă cu ideile Orvontonului şi cu idealurile Paradisului.
37:4.3 (410.1) Oricare dintre aceste fiinţe poate servi voluntar în Nebadon şi poate fi, deci, tehnic în afara jurisdicţiei noastre, însă când aceste personalităţi ale suprauniversului şi ale universului central operează aici în misiune, ele nu sunt în întregime libere de regulile universului local în care locuiesc, deşi continuă să acţioneze ca reprezentante ale universurilor superioare şi să lucreze conform instrucţiunilor care constituie misiunea lor pe tărâmul nostru. Preaînalţii Asistenţi îşi au cartierul general pe Salvington, în sectorul Uniunilor de Zile, şi operează în Nebadon sub supravegherea supremă a acestui ambasador al Trinităţii Paradisului. Când ei servesc în grupuri, pe lângă angajamentele lor, aceste personalităţi ale tărâmurilor superioare se conduc de obicei singure, însă atunci când serviciul lor este efectuat la cerere, ele se plasează adesea, de bună voie, sub jurisdicţia totală a directorilor care supraveghează tărâmurile pe care sunt aduşi să acţioneze.
37:4.4 (410.2) Preaînalţii Asistenţi servesc la scara universului local şi a constelaţiilor, fără a fi direct ataşaţi guvernelor sistemelor şi ale planetelor. Ei pot, cu toate acestea, opera oriunde în universul local şi pot fi afectaţi oricărei faze de activitate a Nebadonului - administrativă, executivă, educativă şi altele.
37:4.5 (410.3) Cea mai mare parte a acestui corp este înrolată în serviciul personalităţilor Paradisiace ale Nebadonului - Uniunile de Zile, Fiul Creator, Fidelii de Zile, Fiii Magistrali şi Fiii Învăţători ai Trinităţii. În conducerea treburilor unui univers local, este uneori înţelept ca temporar, anumite detalii, să se ferească de a fi cunoscute de practic toate personalităţile native din acest univers local. Anumite planuri avansate şi anumite ordonanţe complexe sunt, de asemenea, mai bine pricepute şi mai pe deplin înţelese de corpul mai matur şi cu o mai amplă viziune al Preaînalţilor Asistenţi, şi în astfel de situaţii, şi în multe altele, ajung ei să fie atât de utili guvernatorilor şi administratorilor universului local.
5. Înalţii Comisionari
37:5.1 (410.4) Înalţii Comisionari sunt muritori ascendenţi care s-au contopit cu Spiritul; ei nu s-au contopit cu un Ajustor. Voi înţelegeţi bine cariera de ascensiune a universului, a unui candidat muritor de contopire cu Ajustorul, deoarece aceasta fiind înaltul destin în perspectivă pentru toţi muritorii de pe Urantia, de la manifestarea lui Cristos Mihail. Însă aceta nu este destinul exclusiv al tuturor muritorilor de-a lungul epocilor precedând o manifestare pe planete asemănătoare cu a voastră, şi există un alt tip de lumi, ale căror locuitori nu beneficiază niciodată de prezenţa permanentă a unui Ajustor al Gândirii. Aceşti muritori nu sunt niciodată uniţi definitiv cu un Veghetor de Mister coborât din Paradis; cu toate acestea Ajustorii locuiesc temporar în ei, le servesc drept îndrumători şi modele, pe toată durata vieţii lor trupeşti. Pe parcursul acestei şederi provizorii Ajustorii stimulează evoluţia unui suflet nepieritor exact aşa cum o fac ei în acele fiinţe cu care speră să se contopească, însă atunci când cursa muritoare este încheiată, ei se despart pentru totdeauna de aceste creaturi cu care au fost temporar asociate.
37:5.2 (410.5) Sufletele supravieţuitoare ale acestui ordin ating nemurirea prin contopire eternă cu un fragment individualizat al spiritului, Spiritului-Mamă al universului local. Ele nu formează un grup numeros, cel puţin în Nebadon. Pe lumile casă, voi veţi recunoaşte aceşti muritori care s-au contopit cu Spiritul şi vă veţi înfrăţi cu ei pe calea de ascensiune către Paradis, în timp ce vă vor însoţi până pe Salvington unde se vor opri. Unii dintre ei pot să se ridice ulterior la nivele universale superioare, însă majoritatea vor rămâne pentru totdeauna în serviciul universului local. În calitate de clasă, ei nu sunt destinaţi să atingă Paradisul.
37:5.3 (411.1) Nefiind contopiţi cu Ajustorul ei nu devin niciodată finalitari, însă ei sfârşesc prin a fi înrolaţi în Corpul de Perfecţiune al universului local. Ei s-au supus în spirit poruncii Tatălui: „Fiţi perfecţi”.
37:5.4 (411.2) După ce au atins Corpul de Perfecţiune al Nebadonului, ascenderii care s-au contopit cu Spiritul pot să accepte rolul de Ajutoare ale Universului. Este una dintre căile care li se deschid pentru a continua creşterea lor experienţială. Ei devin atunci candidaţi la comisii însărcinate cu înaltul serviciu de a interpreta punctele de vedere ale creaturilor evolutive în lumile materiale, pe lângă autorităţile celeste ale universului local.
37:5.5 (411.3) Înalţii Comisionari îşi încep serviciul pe planete, ca comisionari rasiali. În această calitate, ei interpretează punctele de vedere ale diverselor rase muritoare şi descriu nevoile lor. Ei sunt suprem devotaţi bunăstării raselor umane pentru care sunt purtători de cuvânt . Ei caută întotdeauna să obţină pentru eleîngăduinţă, dreptatea şi un tratament nepărtinitor în toate relaţiile cu celelalte popoare. Comisionarii rasiali intervin într-o nesfârşită serie de crize planetare şi servesc drept expresie articulată unor grupuri întregi de muritori în luptă.
37:5.6 (411.4) După o lungă experienţă în soluţionarea problemelor pe lumile locuite, comisionarii rasiali sunt ridicaţi la funcţii de un nivel superior, şi sfârşesc prin a atinge statutul Înalţilor Comisionari ai universului local, şi în acest univers local. Ultimul recensământ indica în Nebadon prezenţa a peste un miliard şi jumătate de Înalţi Comisionari. Aceste fiinţe nu sunt finalitari, ci ascendenţi care au o lungă experienţă şi care fac mari servicii universului lor natal.
37:5.7 (411.5) Noi îi regăsim invariabil pe aceşti comisionari în toate tribunalele de justiţie, de la cele mai umile până la cele mai elevate. Ei nu participă la procedurile de justiţie, însă acţionează СКАЧАТЬ