Название: Cartea Urantia
Автор: Urantia Foundation
Издательство: Ingram
Жанр: Религия: прочее
isbn: 9780942430677
isbn:
36:6.4 (404.2) Când Purtătorii Vieţii au elaborat modelele vieţii, după ce au asigurat sistemele de energie, trebuie să se producă încă un fenomen suplimentar. Trebuie ca „suflul vieţii” să fie comunicat acestor forme neanimate. Fiii lui Dumnezeu pot construi formele vieţii, însă Spiritul lui Dumnezeu este cel care oferă cu adevărat scânteia vitală., iar când viaţa astfel transmisă este epuizată, corpul material care rămâne devine materie moartă. Când doza de viaţă oferită este epuizată, corpul se întoarce în sânul universului material de la care a fost împrumutat de către Purtătorii Vieţii pentru a servi drept vehicul provizoriu înzestrării cu viaţă pe care ei au transmis-o acestei asocieri vizibile de energie materială.
36:6.5 (404.3) Viaţa atribuită plantelor şi animalelor de către Purtătorii Vieţii nu se întoarce la Purtătorii Vieţii după moartea plantei sau a animalului. Viaţa care abandonează creatura vie nu posedă nici identitate, nici personalitate; ea nu supravieţuieşte individual morţii. Pe parcursul existenţei sale şi pe parcursul timpului său de şedere în corpul material, ea a suportat o schimbare, o evoluţie energetică, şi supravieţuieşte doar ca fracţiune a forţelor cosmice ale universului; ea nu supravieţuieşte în calitate de viaţă individuală. Supravieţuirea creaturilor muritoare este, în întregime, bazată pe evoluţia unui suflet nemuritor în interiorul minţii muritoare.
36:6.6 (404.4) Noi vorbim despre viaţă ca despre o „energie” şi de o „forţă”, însă în realitate ea nu este nici una, nici alta. Energia forţă este divers sensibilă la gravitaţie; viaţa nu este. Arhetipul nu este nici el sensibil la gravitaţie, fiind o configuraţie de energii care şi-au încheiat deja toate obligaţiile reacţionale faţă de gravitaţie. Viaţa însăşi constituie animaţia unui sistem de energii material, minte sau spiritual, conformă unui arhetip sau selecţionată altfel.
36:6.7 (404.5) Anumite lucruri, referitoare la dezvoltarea vieţii pe planetele evolutive nu sunt în întregime clare pentru noi. Înţelegem pe deplin organizarea fizică a formulelor electrochimice ale Purtătorilor Vieţii, însă nu sesizăm complet natura şi sursa scânteii animatoare a vieţii. Noi ştim că viaţa curge din Tată, trece prin Fiu şi se răspândeşte prin Spirit. Este probabil ca Spiritele Maestru să fie canalul septuplu al fluviului vieţii răspândit asupra întregii creaţii. Însă noi nu înţelegem tehnica prin care Spiritul Maestru supraveghetor participă la episodul iniţial al darului vieţii către o nouă planetă. Noi suntem convinşi că Cei Îmbătrâniţi de Zile joacă un rol în implantarea vieţii pe o lume nouă, dar ignorăm complet natura acesteia. Noi ştim că Spiritul-Mamă al Universului vitalizează efectiv modelele neînsufleţite şi comunică plasmei astfel activate prerogativele de reproducere organice. Noi remarcăm că acest trio reprezintă nivelele Dumnezeului Septuplu şi că membrii săi sunt uneori numiţi Creatorii Supremi ai timpului şi spaţiului, însă altfel noi nu ştim nimic mai mult decât muritorii de pe Urantia - doar că conceptul este inerent Tatălui, expresia, Fiului, iar realizarea vie, Spiritului.
36:6.8 (405.1) [Redactat de un Fiu Vorondadek staţionat pe Urantia ca observator şi acţionând în această calitate la cererea Şefului Melchizedek al Corpului Revelator Supraveghetor.]
Cartea Urantia
<< Capitolul 36 | Titlurile | Conţinutul | Capitolul 38 >>
Capitolul 37
Personalităţi ale universului local
37:0.1 (406.1) ÎN FRUNTEA tuturor personalităţilor Nebadonului stă Fiul Creator şi Maestru, Mihail, tatăl şi suveranul universului. Coordonat în divinitate şi complementar în atribute creative, se menţine Spiritul-Mamă al universului local, Divina Slujitoare a Salvingtonului., iar aceşti creatori sunt, într-un sens foarte literar, Tatăl, Fiul şi Spiritul-Mamă ai tuturor creaturilor de origine ale Nebadonului.
37:0.2 (406.2) Pe parcursul capitolelor precedente, am descris ordinele de filiaţie create. Expunerile ulterioare vor descrie spiritele slujitoare şi ordinele ascendente ale filiaţiei. În capitolul prezent vom analiza, în principal, un grup intermediar, Ajutoarele Universului, însă vom studia pe scurt şi anumite spirite superioare staţionate în Nebadon, precum şi anumite ordine de cetăţeni permanenţi ai acestui univers local.
1. Ajutoarele Universului
37:1.1 (406.3) Numeroase ordine excepţionale, în general grupate în această categorie, nu sunt revelate, însă Ajutoarele Universului, aşa cum sunt prezentate în aceste capitole, conţin următoarele şapte ordine:
37:1.2 (406.4) 1. Strălucitoarele Stele de Dimineaţă.
37:1.3 (406.5) 2. Strălucitoarele Stele de Seară
37:1.4 (406.6) 3. Arhanghelii
37:1.5 (406.7) 4. Preaînalţii Asistenţi
37:1.6 (406.8) 5. Înalţii Comisionari
37:1.7 (406.9) 6. Supraveghetorii Celeşti
37:1.8 (406.10) 7. Învăţătorii lumilor palat
37:1.9 (406.11) Primul ordin de Ajutoare ale Universului, Strălucitoarele Stele de Dimineaţă, nu are decât un singur reprezentant în fiecare univers local, şi este prima născută dintre toate creaturile native ale unui univers local. Strălucitoarea Stea de Dimineaţă a universului nostru este cunoscută sub numele de Gabriel al Salvingtonului. El este şeful executiv al întregului Nebadon; el operează ca reprezentant personal al Fiului Suveran şi ca purtător de cuvânt al consoartei sale creative.
37:1.10 (406.12) În primele epoci ale Nebadonului, Gabriel lucra complet singur cu Mihail şi cu Spiritul Creativ. Pe măsură ce universul creştea şi problemele administrative se multiplicau, el a beneficiat de un stat major personal, de asistenţi nerevelaţi şi, în cele din urmă, acest grup a crescut prin crearea corpului de Stele de Seară al Nebadonului.
2. Strălucitoarele Stele de Seară
37:2.1 (407.1) Aceste strălucitoare creaturi au fost concepute de Melchizedeki şi apoi aduse la existenţă de Fiul Creator şi de Spiritul Creativ. Ele servesc în numeroase calităţi, însă, în principal, ca agenţi de legătură ai lui Gabriel, şeful executiv al universului local. Una sau mai multe dintre ele au drept funcţiune faptul de a-l reprezenta pe sfera capitală a fiecărei constelaţii şi a fiecărui sistem al Nebadonului.
37:2.2 СКАЧАТЬ