Contele Meu Pentru Totdeauna. Dawn Brower

Чтение книги онлайн.

      Garrick își frecă piciorul cu mâna și se încruntă de durere. Sabia care îl tăiase își lăsase amprenta și mușchii încă îl dureau din când în când. În special când călărea mai mult decât ar fi trebuit... Calul pe care îl călărea respiră zgomotos și își scutură capul.

      - Da, știu, spuse el visător. Și eu m-am săturat de această călătorie.

      Erau aproape de casa lui strămoșească. Nu aștepta neapărat întoarcerea. Plecase fericit și se întorcea trist. Când se înrolase, nu se gândise că va trebui vreodată să preia responsabilitățile moșiei. Fratele lui ar fi trebuit să aibă cel puțin un fiu. Avuse? Nu, bineînțeles că nu. Apoi, nenorocitul murise. Încă nu-i venea să creadă. Nathaniel era mort și îngropat. Când primise scrisoarea, trecuseră deja șase luni și încă o jumătate de an să se poată întoarce. Fusese rănit în luptă și avuse nevoie de timp să se vindece. Mama lui îi scrise din nou după aceea, reproșându-i întârzierea în preluarea responsabilităților. Nu era prea nerăbdător să audă personal aceeași tiradă.

      Garrick lovi cu călcâiul, iar calul începu din nou să meargă la trap. Încă puțin și avea să ajungă acasă. Apoi avea suficient timp să se ocupe de toate. Corpul lui era obosit, dar nu la fel de mult ca sufletul. Războiul săpase șanțuri adânci în el și îl înăsprise în moduri pe care nu le-ar fi crezut posibile.

      Distanța dintre el și castel se scurtă, iar clădirea se putea vedea deja la orizont. Era o priveliște minunată. Până și el se văzu nevoit să recunoască acest lucru. Era ca o iluzie devenită realitate din paginile unei povești. Dacă ar fi fost o persoană sensibilă, i-ar fi înmuiat inima. În schimb, îl umplu de furie, cum nu mai simțise vreodată.

      - Fir-ai să fii, Nate, murmură. De ce a trebuit să mă părăsești?

      Îl durea mai mult în acel moment decât îl duruse vreodată. Moartea fratelui său nu păruse reală până atunci. Însă priveliștea casei îl împinse cu brutalitate în realitate. Era timpul să-și confrunte familia și să repare ceea ce putea. Fluieră și împunse calul cu genunchiul, pentru a-l face să meargă mai rapid. Calul țâșni și se îndreptă cu viteză spre castel. Vântul îl mângâia plăcut pe față și-l umplea de o exaltare de mult uitată. Nevoile sale îl distraseră și nu observă trăsura până când era prea târziu. Calul trecu rapid pe lângă ea și cel care o conducea pierdu controlul. Trăsura se înclină pe o parte și se răsturnă de pe deal. Curelele cailor se rupseră și aceștia fugiră.

      - La naiba! strigă Garrick.

      Fusese numai vina lui. Când avea să învețe minte?

      Își încetini calul și se apropie de trăsură. Cel care o conducea căzuse din trăsură și era întins acum în siguranță pe iarbă. În schimb, femeia din interior leșinase. Era o încurcătură de păr castaniu și muselină. O scoase din trăsură și respirația i se opri.

      - Hannah, șopti. Doamne, te implor, fă să fie în viață...

      Respiră ușurat când îi văzu pieptul mișcându-se.

      - Trebuie să o ducem la castel, spuse bărbatul. Și să chemăm un medic.

      Garrick aprobă.

      - O voi duce călare. Sunt mai rapid. După ce încalec, dă-mi-o în brațe.

      Bărbatul dădu din cap. Garrick încălecă rapid pe cal și întinse brațele după Hannah. Ar fi putut s-o omoare. Dacă ea ar fi murit - nu s-ar fi putut ierta niciodată. Ea era singurul lucru pozitiv din viața lui și mai degrabă ar fi murit decât s-o rănească vreodată. O prinse cu căldură în brațe și apoi își îndemnă calul să meargă ușor. Măcar erau aproape de castel. Când se opri în fața porții, aceasta se deschise imediat. Majordomul ieși și se înclină.

      - Lordul meu, spuse acesta. Mă bucur să vă văd din nou.

      - Nu am timp, Bentley. Ajută-mă cu ea, a fost rănită.

      Majordomul reacționă imediat și îl ajută pe Garrick cu Hannah. O duseră sus, într-o cameră, și o întinseră pe pat. Era atât de palidă...

      - Cheamă imediat un doctor, spuse Garrick.

      - Da, lordul meu, spuse Bentley și părăsi camera.

      Mama lui năvăli ca o furtună în cameră.

      - Ce ai mai isprăvit de data asta?

      Garrick tresări la tonul vocii ei.

      - Nu acum, mamă. Nu am timp de morală.

      Hannah era mai importantă decât orice avea mama lui de spus. Trebuia să trăiască, iar el trebuia să se asigure de acest lucru. Chiar dacă ar fi fost ultimul lucru pe care l-ar fi făcut în viață. Dacă nu ar fi fost ea, probabil că el nu ar fi supraviețuit războiului.

      Se uită la pat și oftă.

      - O, doamne, e Hannah. Ce face aici?

      - Nu o așteptai?

      Lady Manchester dădu din cap și se încruntă.

      - Nu sunt surprinsă, însă. Ambii ei părinți au murit, iar vărul care a moștenit titlul este un pierde-vară.

      Oftă.

      - Mama ei a murit de câțiva ani, iar tatăl ei a murit anul trecut. Era doar o chestiune de timp până să vină aici. Ar fi trebuit să trimit după ea, dar cu moartea lui Nate...

      Biata Hannah. Tot ceea ce conta pentru ea pe lume dispăruse, iar cei pe care se bazase o abandonaseră. Garrick se gândea că ar fi trebuit să se întoarcă mai devreme acasă. Poate dacă ar fi făcut acest lucru, ar fi putut face ceva pentru ea. Dar СКАЧАТЬ