Calea Eroilor . Морган Райс
Чтение книги онлайн.

Читать онлайн книгу Calea Eroilor - Морган Райс страница 16

СКАЧАТЬ Hotărând cine va rămâne şi cine va fi trimis acasă.

      Thor ştia că va trebui să-şi dovedească valoarea, să-i impresioneze pe aceşti bărbaţi. În câteva momente, gărzile vor fi pe el şi, dacă avea vreo şansă să facă impresie, acum era momentul. Dar cum? Mintea sa căuta febril în timp ce gonea prin curte, hotărât să nu se lase alungat.

      În timp ce Thor alerga, ceilalţi începură să observe ce se întâmplă. Câţiva dintre recruţi se opriră din ceea ce făceau şi se întoarseră spre el, la fel şi câţiva dintre cavaleri. În câteva momente, Thor simţi că atenţia tuturor se opri asupra sa. Păreau consternaţi şi îşi dădu seama că, probabil, se întrebau cine era el, cel care alerga pe terenul lor, urmărit de trei dintre gărzile regelui. Nu aşa îşi dorise să facă impresie. Niciodată în viaţă, pe când visa să se alăture Legiunii, nu-şi imaginase că lucrurile se vor întâmpla astfel.

      În timp ce Thor alerga, cântărind ce să facă, situaţia se schimbă în favoarea sa. Un băiat voinic, un recrut, hotărâse să-i impresioneze pe ceilalţi, oprindu-l pe Thor. Înalt, bine legat şi aproape de două ori mai mare decât Thor, îşi ridică sabia de lemn pentru a-i bloca drumul.

      Thor observă că era hotărât să-l doboare, să-l umilească în faţa tuturor şi să-şi câştige astfel un avantaj faţă de ceilalţi recruţi.

      Acest lucru îl înfurie. Thor nu avea nimic de împărţit cu băiatul acesta, iar aceasta nu era lupta lui. Dar voia să o facă a lui, numai pentru a avea un avantaj faţă de ceilalţi.

      În timp ce se apropia, lui Thor abia îi venea să creadă cât era de mare: se înălţa asupra lui, privind încruntat în jos, cu şuviţele groase de păr negru acoperindu-i fruntea şi cea mai largă, cea mai pătrată falcă din câte văzuse vreodată. Nu vedea cum ar fi putut să obţină o cât de mică victorie împotriva acestui băiat.

      Băiatul îl atacă cu sabia sa de lemn şi Thor ştia că, dacă nu va reacţiona imediat, va fi doborât.

      Reflexele lui Thor funcţionau. Îşi luă instinctiv praştia, se trase înapoi şi lansă o piatră spre mâna băiatului. Piatra îşi nimeri ţinta şi lovi sabia din mână acestuia, tocmai în clipa în care băiatul o cobora. Sabia zbură şi băiatul, strigând, se apucă de mână.

      Thor nu pierdu timpul. Atacă, profitând de răgaz, sări în aer şi îşi propti ambele picioare drept în pieptul băiatului. Dar acesta era atât de masiv, încât era ca şi cum ar fi lovit un stejar.

      Băiatul abia dacă se clătină înapoi câţiva centimetri, în timp ce Thor se opri brusc şi căzu le picioarele băiatului.

      Asta nu-i a bună, gândi Thor, în timp ce se lovi de pământ cu o bufnitură, cu urechile ţiuind.

      Thor încercă să se ridice, dar băiatul era cu un pas înaintea sa. Se aplecă, îl apucă pe Thor de spate şi-l aruncă, făcându-l să zboare, cu capul înainte, în praf.

      O mulţime de băieţi se adunară repede, formând un cerc în jurul lor şi ovaţionând. Thor roşi, umilit.

      Thor se răsuci pentru a se ridica, dar băiatul era prea rapid. Era deja deasupra lui, ţintuindu-l la pământ. Înainte ca Thor să-şi dea seama, se luară la trântă, iar greutatea băiatului era enormă.

      Thor putea auzi strigătele înăbuşite ale recruţilor care-i încercuiseră, nerăbdători să vadă sânge. Băiatul se încruntă; îşi ridică degetele mari şi le îndreptă în jos, spre ochii lui Thor. Lui Thor nu-i venea să creadă—părea că băiatul acesta chiar voia să-l rănească. Îşi dorea chiar atât de mult să se evidenţieze?

      În ultima secundă, Thor îşi rostogoli capul în lături şi mâinile băiatului trecură în zbor, cufundându-se în praf. Thor profită de şansă şi se rostogoli de sub el.

      Thor se ridică şi-l înfruntă pe băiatul care se ridicase şi el. Băiatul îl atacă, ţintindu-i faţa, dar Thor se aplecă în ultimul moment; simţi suflul loviturii în faţă şi înţelese că dacă pumnul băiatului l-ar fi lovit, i-ar fi rupt falca. Thor se întinse şi-l lovi pe băiet în pântece, dar abia dacă avu vreun efect; era ca şi cum ar fi lovit un copac.

      Înainte ca Thor să poată riposta, băiatul îl lovi cu cotul în faţă. Thor se dădu înapoi, clătinându-se din cauza loviturii. Era ca şi cum ar fi fost lovit de un ciocan şi urechile îi ţiuiau.

      În timp ce Thor se poticnea, încercând să-şi recapete răsuflarea, băiatul atacă şi-l lovi puternic cu piciorul în piept. Thor zbură înapoi şi se prăbuşi la pământ, aterizând pe spate. Ceilalţi băieţi ovaţionau.

      Ameţit, Thor dădu să se ridice, dar băiatul atacă din nou, se balansă şi-l lovi din nou cu pumnul în faţă, lăsându-l lat la pământ—de data aceasta definitiv.

      Thor zăcea acolo, auzind ovaţiile înăbuşite ale celorlalţi, simţind gustul sărat al sângelui curgându-i din nas, de la lovitura primită în faţă. Gemu de durere. Privi în sus şi-l văzu pe băiatul cel voinic întorcându-se şi îndreptându-se spre prietenii săi, deja pregătit să-şi serbeze victoria.

      Thor voia să renunţe. Băiatul era uriaş, luptase zadarnic cu el şi nu putea să îndure mai multă durere. Dar ceva din el îl împingea înainte. Nu putea să piardă. Nu în faţa tuturor acestor oameni.

      Nu renunţa! Ridică-te. Ridică-te!

      Thor reuşi cumva să-şi adune puterile. Gemând, se rostogoli şi se sprijini în mâini şi în genunchi, apoi se ridică încet în picioare. Îl înfruntă pe băiat, sângerând, cu ochiul umflat, nevăzând bine, respirând greu şi îşi ridică pumnii.

      Uriaşul băiat se întorsese şi se holbă la Thor. Îşi scutură capul, nevenindu-i să creadă.

      „Ar fi trebuit să rămâi la pământ, băiete”, ameninţă el şi începu să se îndrepte către Thor.

      „DESTUL!” strigă o voce. „Elden, retrage-te!”

      Un cavaler înaintase brusc, ajungând între cei doi, ţinând palma sus şi oprindu-l pe Elden să se apropie de Thor. Mulţimea se potoli, iar toţi priveau spre cavaler; în mod cert, acesta era un bărbat care impunea respect.

      Thor ridică privirea, cu admiraţie, la apariţia cavalerului. Avea douăzeci şi ceva de ani, era înalt, larg în umeri, avea o bărbie pătrată şi un păr castaniu, bine îngrijit. Thor îl plăcu imediat.

      Armura lui de cea mai bună calitate, cu zalele făcute din argint lustruit, era acoperită cu însemnele regale: şoimul-emblemă al familiei MacGil. Lui Thor i se uscase gâtul; se afla în prezenţa unui membru al familiei regale. Nu-i venea să creadă.

      „Explică-te, băiete”, îi spuse el lui Thor. „De ce-ai dat buzna neinvitat în arena noastră?”

      Înainte ca Thor să poată răspunde, pe neaşteptate, trei membri ai Gărzii Regale pătrunseră în cerc. Cel care-i conducea se oprise acolo, respirând cu dificultate, arătându-l pe Thor cu degetul.

      „L-a sfidat pe comandantul nostru!” strigă una dintre gărzi. „Îl voi încătuşa şi-l voi duce în temniţa regelui!”

      „N-am СКАЧАТЬ