Intoarcerea Nosferatului. Alessandro Norsa

Чтение книги онлайн.

СКАЧАТЬ pentru a-l implica cât mai mult pe cititor, a creat o imagine cât mai reală a lui Dracula, asociindu-l cu un personaj istoric real: temutul voievod valah, Vlad III, cara a trăit între anii 1431-1476, fiul lui Vlad II zis Dracul. Acest conducător, adversar redutabil al turcilor, a moştenit porecla de la tatăl său cunoscut ca Dracula care în româneşte înseamnă diavol; sufixul-ul corespunde articolului care, în limba română, este pus la sfârşitul cuvântului. Trebuie subliniat faptul că, din punct de vedere istoric, Vlad III zis Å¢epeş (Å£eapă în română înseamnă par) nu a fost nicioadată asociat cu vampirismul. Au existat totuşi unele coincidenÅ£e care au permis efectiv asemuirea cu acest principe român atât de prezent în literatura europeană din secolul al XIX lea. Notorietatea sa se datorează anumitor practici şi obiceiuri care l-au asociat cu vampirii. În primul rând, metoda de execuție preferată a lui Vlad III era trasul în țeapă – practică considerată a fi cea mai potrivită pentru a-i răpune pe vampiri. Alte legende vorbesc de acțiunile sale violente. Vlad III a fost de fapt asimilat acelor oameni atât de pătaÅ£i de ferocitatea şi cruzimea lor încât, după moartea lor, se zice că s-ar fi transformat în vampiri. Å¢epeş, în cele din urmă, a fost decapitat așa cum se întâmpla cu cei care erau acuzați de vampirism iar, după ce a fost înmormântat, mormântul i-a fost deschis și jefuit, iar populaÅ£ia locală a crezut că a înviat. După cum vom vedea pe parcursul lecturii acestei cărÅ£i, vom mai întâlni aceste credințe asociate cu anumite practici exorcistice care au dat naştere unei autentice culturi vampirice care s-a perpetuat de-a lungul secolelor.

      Multiplele rădăcini vampirice din întreaga Europǎ,

       în mod special din țările balcanice

      Tradiția miturilor și legendelor despre vampiri, aceste figuri înfricoșătoare este foarte prolifică: pe lângă lumea greacă și romană care au influenÅ£at întreaga cultură occidentală, vampirii sunt prezenÅ£i şi în legendele arabe, indiene, chinezești și japoneze. În unele tradiții transmise de-a lungul timpului, vampirul este o persoană moartă care li se înfăţişează celor vii sub forma unei fiinÅ£e în carne și oase și care se hrănește cu sângele lor; în alte legende, vampirii sunt, de asemenea, spirite mitologice și demonice care îi atacă pe cei vii – uneori îi mănâncă, sau se hrănesc cu sângele lor – dar care nu au fost niciodată oameni.

       În primul rând avem, de exemplu, ceea ce grecii şi romanii numeau strix – de unde şi numele în italiană strega (vrăjitoare) – care nu era o fiinţă umană, ci un demon nocturn care ieşea din mormânt. Oamenii se temeau de el deoarece se zicea că îi ataca pe copii și se hrănea cu sângele lor. În al doilea rând, vampirul era o ființă umană moartă, o ființă care bea sânge, o vrăjitoare deosebit de răuvoitoare, însetată de sânge. În al treilea rând, vampirii sunt fiinÅ£e umane moarte care apar sub forma unui corp, ceea ce presupune o realitate fizică, concretă și nu doar o simplă imagine sau o iluzie. Aceasta este imaginea clasică a vampirului pe care o avem, un corp care iese din mormânt și, nu numai că-l putem vedea, dar îl putem şi atinge: într-adevăr, este o făptură extrem de tenace și din acest motiv trebuie răpus prin metode radicale. Se crede că este imposibil să înțelegem natura reală a acestor entități, dacă nu pătrundem în acel tip de gândire „a originilor” care era specifică oamenilor din perioada neolitică: o lume în care totul era dominat de divinitate: obiecte, animale, alimente, râuri, copaci, fulgere. Divinul, în această logică, nu se găsea într-un cer imposibil de atins, ci aici pe pământ, locul mormintelor noastre și deci sălaşul strămoșilor noştri care se transformau la rândul lor într-o divinitate. Pornind de la aceste premise, s-a pornit în căutarea unei dimensiuni pentru a găsi o explicație pentru dezastre naturale altminteri inexplicabile. În logica animistă, de exemplu, slăbiciunea corpului, neputând fi înțeleasă pentru că oamenii nu beneficiau de cunoștințele medicale de care dispunem astăzi, a produs un efect de teamă faţă de ființele malefice. Efecte ale divinului ar putea fi considerate chiar şi Coșmarurile, moartea fetușilor, convulsiile, crizele de isterie, depresia, neîncredera, bolile, durerile în tot corpul, moartea prin sufocare și mai ales senzaÅ£iile de apăsare în piept şi dificultățile de respirație sunt considerate tot efecte ale fricii. Pentru a înfăptui cât mai multe rele, aceste entități erau dotate cu o forţă fizică uriaşă și o viteză de mișcare incredibilă, puteau hipnotiza cu privirea și să se transforme în animale fioroase. Vom prezenta în continuare diferitele elemente tradiționale care alcătuiesc imaginea vampirilor care ni s-au transmis până astăzi, fie prin literatura secolului al XIX-lea, fie prin cinematografie, retrasând firul originii prin negurile miturilor și a legendelor populare. Pornind de la lectura legendarei figuri românești care poate fi asociată cu vampirii, ne vom extinde privirea spre făpturi similare care se întâlnesc în Europa de Est. Vom analiza apoi originile mitului lui Dracula în miturile și în aspectele simbolice ale culturii animiste, aprofundând, prin urmare, tema capacității de a se transforma într-un liliac și de a zbura în timpul nopÅ£ii, mărturii de întâlniri cu vampirul, acest seducător de fete tinere și în cele din urmă, după cum vom vedea, mărturii de exorcisme pe care le vom prezenta în detaliu în secțiunea special dedicată.

      De la originea vampirilor la misteriosul Å£inut al româniei

       fără a ignora alte analogii importante

      Mitul lui Dracula s-a născut din îngemănarea a diferite mituri și legende românești. Cum se numesc vampirii în Transilvania? Etnografa australiană Agnes Murgoci a identificat în Transilvania diferite tipuri de sugători de sânge cum ar fi Șișcoii (în alte zone cunoscuÅ£i sub numele de Moroi), Vârcolacii (Svârcolacii) și Pricolicii, Vrykolakas în Grecia. Atât de multe nume diferite pentru a descrie figuri care în general prezintă caracteristici similare care indică acțiunea de golire de sânge, dăunatoare sau mortale. Să ne începem aşadar călătoria pe tărâmul vampirilor prin intermediul literaturii române, a miturilor și legendelor dedicate figurilor demonice, în special a Strigoilor și a Moroilor care sunt esenÅ£iale pentru a înțelege acea cultură din care mitul vampirilor îşi trage originile. Pe tărâmul lui Dracula vom fi ghidaÅ£i de câţiva importanÅ£i etnografi locali, Romulus Vulcǎnescu şi Simeon Florian Marian. Aprofundând mai bine tema şi făcând un studiu contrastiv, vom descoperi aspecte simbolice și antropologice conservate în miturile pe care le găsim și la alte figuri supranaturale similare din Europa Centrală. După Vulcǎnescu, Strigoii (termen care derivă din latinescul strix care inseamnă vrăjitoare) se numără printre fiinÅ£ele mitice cele mai importante din tradiÅ£ia demonologică românească. Există două tipuri de Strigoi: aşa-zişii Strigoi vii (cei vii) şi Strigoi morÅ£i (morÅ£ii). Spre deosebire de Strigoii morÅ£i care, pe bună dreptate, pot fi incluşi în categoria nosferaÅ£ilor/ a morÅ£ilor vii şi care, deşi nu sug sânge uman, comit tot felul de atrocităţi, Strigoii vii СКАЧАТЬ